In anul 1873, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, venit la tronul Romaniei in 1866, incepea construirea Castelului Peles la Sinaia (localitate care la acea data se numea Podul Neagului) pe locul cunoscut sub numele de Pietrele Arse.
Piatra fundamentala a castelului va fi pusa pe 10/22 august 1875. Dupa 1876 lucrarile Pelesului sunt in grija arhitectului Johannes Schultz, asistentul lui Doderer, mai usor de convins in modificarea planurilor initiale. Pe 7 octombrie 1883 are loc inaugurarea oficiala. La aceasta data se incheie in fapt prima etapa de constructie a castelului; activitatea continua, Pelesul fiind transformat si amplificat, la forma actuala ajungandu-se in 1914. Lucrarile dintre 1893-1914 au fost incredintate arhitectului ceh Karel Liman care-si pune o puternica amprenta asupra castelului si care construieste si celelalte edificii din complex.
Ca si la exterior, si in interior se intalnesc elemente ale neorenasterii germane, dar exista si incaperi in diverse alte stiluri, reluari ale renasterii italiene, engleze, barocului german, rococo-ului, stilului hispano-maur, turcesc etc.
Terasele castelului, in stilul neorenasterii italiene, sunt impodobite cu statui, vase, coloane, fantani, acestea contribuind la reusita arhitecturii peisagistice a ansamblului. |